Eroarea de urmărire nu este un concept de finanțare. Este o măsură statistică a diferenței dintre două seturi de date separate, una după cealaltă, într-o perioadă inter-temporală. Termenul "eroare" este puțin înșelător, deoarece nu înseamnă neapărat o greșeală, ci doar că există o diferență. În esență, eroarea de urmărire arată cât de îndeaproape un set de date se comportă ca un alt set în timp.

AD:

Eroare de urmărire pentru fondurile mutuale și ETF

Pentru un fond tranzacționat la bursă (ETF) sau un fond mutual, eroarea de urmărire se referă la diferența dintre performanța netă a activului (NAV) randamentul total al indicelui de referință. Există două tipuri de erori de urmărire definite în mare măsură: ex-post și ex-ante. Fiecare utilizează o altă metodă de calcul și exprimă concepte diferite.

Profesioniștii calculează deseori eroarea de urmărire ca deviația standard a diferențelor dintre randamentul de referință și rentabilitatea portofoliului, dar această metodă nu este universală. Este mai simplu să ne gândim la eroarea de urmărire ca fiind egală cu returnul portofoliului minus returnul de referință.

Cele mai multe erori de urmărire provin din structura fondului, din cheltuielile de funcționare sau volatilitatea de piață mai mare decât cea preconizată. Este clar că eroarea de urmărire este inevitabilă, deoarece toți administratorii de fonduri trebuie să suporte, cel puțin, costuri de tranzacție atunci când cumpără și vând valori mobiliare. Cu toate acestea, nu este atât de clar cât de greșită este trasabilitatea semnificativă pentru un anumit fond. Managerii cu erori reduse de urmărire ar putea învinge importanța abaterilor minime de referință, la fel cum managerii cu greșeli mari de urmărire negativă ar putea să le reducă sau să le ignore.

Iată câteva zone în care înregistrările de urmărire, probabil, sunt importante, cel puțin conform filozofiei și obiectivelor declarate ale unui fond.

1. Afișarea eficienței managementului fondurilor complet reproduse

Fondurile mutuale și ETF-urile cele mai pasiv gestionate încearcă să cumpere exact aceleași valori mobiliare ca și benchmark-ul lor, care este o strategie cunoscută sub numele de "replicare completă". Managerii de fonduri care urmează o strategie completă de replicare ar trebui să concureze pentru cea mai mică eroare posibilă de urmărire. În aceste cazuri, investitorii pot utiliza eroarea de urmărire ca un proxy pentru eficiența operațională a echipei unui fond. Fondurile eficiente văd în general erori de urmărire între 20 și 50 de puncte de bază (bps) pe an, deși fondurile mai mici tind să aibă diviziuni mai largi.

Gigantul Vanguard S & P 500 ETF cu o valoare de 40 de miliarde de dolari, de exemplu, utilizează o aplicație full- strategia de replicare pentru a urmări aceleași stocuri deținute în indexul S & P 500. Aceste stocuri au fost selectate de Comitetul S & P, nu de managerii fondului. În cei cinci ani între 24 martie 2012 și 24 martie 2016, Vanguard S & P 500 ETF a produs un randament mediu anual de 11.57%. Indicele de referință S & P 500, prin comparație, a revenit la 11,61%. Aceasta are ca rezultat o eroare de urmărire de -4 bps pe an, care este subțire. Această cifră, combinată cu rata de cheltuieli de 0,5%, arată că fondul este capabil să replice portofoliul S & P 500 la un cost redus pentru acționari. 2. Se afișează dacă managerii activi de portofoliu depășesc consensul Benchmark Managerii pasivi încearcă, în general, să reducă la minimum erorile negative de urmărire, maximizând diferența pozitivă de urmărire între portofoliile lor și valorile lor de referință. În mod fundamental, managerii activi consideră că pot produce randamente mai bune decât cele standard și ajută la stabilirea unor valori de referință pentru a-și demonstra aptitudinile superioare ale stocului sau ale obligațiunilor de selecție a obligațiunilor. Producția peste rentabilitatea de referință, numită adesea returnare în exces, este de obicei măsurată cu o metrică numită alfa. De asemenea, poate fi demonstrat cu o eroare de urmărire pozitivă.

În timp ce erorile intermitente de urmărire pozitivă într-un portofoliu gestionat în mod activ ar putea fi însoțite de noroc sau de aptitudinile de selecție medie a stocurilor, un fond cu erori de urmărire consecvent pozitive ar putea fi un semn de management superior al activelor. Desigur, o astfel de înregistrare arată că managerul unui fond este capabil să producă venituri superioare la nivelul de referință și să depășească costurile asociate administrării fondului.

3. Eroarea de urmărire poate ajuta la determinarea deciziilor adaptate la risc

Relevanța erorilor de urmărire devine mai puțin evidentă, deoarece participațiile din portofoliul unui fond încep să se diferențieze de cele din indicele de referință. Cu toate acestea, doar pentru că portofolii de referință și fonduri nu sunt identice nu înseamnă că eroarea de urmărire nu are sens.

Să presupunem că un administrator de fonduri construiește un portofoliu de fonduri bazat pe S & P 500, dar face adăugări și scăderi din portofoliu ori de câte ori este posibilă îmbunătățirea portofoliului beta sau R-squared fără a împiedica în mod semnificativ returnările viitoare așteptate. Cu alte cuvinte, să presupunem că managerul încearcă să reducă volatilitatea, menținând în același timp performanța viitoare.

Portofoliul ipotetic activ arată ca un pariu mai bun decât S & P 500, dar nimic nu este sigur. Să presupunem, de asemenea, că statisticile arată că fondul ipotetic este de 40% probabil să producă o rentabilitate anuală mai bună cu 5% decât S & P 500, dar și 25% probabil să producă un randament anual de 5%. Un investitor ar putea arunca zarurile și ar putea juca acest pariu, însă acel investitor ar putea decide să folosească un fond de replicare complet, care are șanse foarte mari de a pierde doar 4 până la 5 puncte de bază de la S & P 500 de-a lungul timpului. Cu alte cuvinte, eroarea de urmărire vă ajută să identificați valoarea sumelor așteptate în exces, pe care un portofoliu trebuie să le arate înainte de a putea atrage investitori pasivi.