a:

Cererea agregată este un concept macroeconomic care reprezintă cererea totală de bunuri și servicii într-o economie. Această valoare este adesea folosită ca o măsură a bunăstării economice sau a creșterii economice. Politica fiscală afectează cererea agregată prin modificarea cheltuielilor guvernamentale și a impozitării. Cheltuielile și taxele guvernamentale influențează ocuparea forței de muncă și veniturile gospodăriilor, care dictează cheltuielile și investițiile consumatorilor. Politica monetară influențează oferta de bani într-o economie, care influențează ratele dobânzilor și rata inflației. De asemenea, politica monetară influențează expansiunea afacerilor, exporturile nete, ocuparea forței de muncă, costul datoriei și costul relativ al consumului față de economisire.

Cererea agregată măsoară cererea pentru produsul intern brut (PIB) al unei economii. Această valoare este calculată prin ecuația: AD = C + I + G + NX, unde AD se referă la cererea agregată, C se referă la cheltuielile totale ale consumatorilor, mă refer la investiția totală, G se referă la cheltuielile publice și NX se referă la exporturile nete. Exporturile nete sunt egale cu exporturile totale minus importurile totale. Numărul de bunuri și servicii solicitate la un moment dat are o relație inversă cu nivelul prețurilor acestor bunuri și servicii în total.

Politica fiscală determină cheltuielile guvernamentale și cotele de impozitare. Politica fiscală extinsă, de obicei adoptată ca răspuns la recesiuni sau șocuri de angajare, sporește cheltuielile guvernamentale în domenii precum infrastructura, educația și ajutoarele de șomaj. Potrivit economiei keynesiene, aceste programe împiedică o schimbare negativă a cererii agregate prin stabilizarea ocupării forței de muncă între angajații guvernamentali și persoanele implicate în industrii stimulate. Ajutoarele de șomaj prelungite ajută la stabilizarea consumului și a investițiilor indivizilor care devin șomeri în timpul unei recesiuni.

Politica fiscală contracțională

poate fi utilizată pentru a reduce cheltuielile guvernamentale și datoria suverană sau pentru a corecta creșterea necontrolată, alimentată de inflația rapidă și bulele de active. În ceea ce privește ecuația de mai sus pentru cererea agregată, politica fiscală influențează direct elementul de cheltuieli publice și are un impact indirect asupra elementelor de consum și investiții. Politica monetară

este pusă în aplicare de băncile centrale prin manipularea ofertei monetare într-o economie. Aprovizionarea cu bani influențează ratele dobânzilor și inflația, ambele fiind factori determinanți ai ocupării forței de muncă, costul datoriei și nivelurile de consum. Politica monetară extinsă implică o bancă centrală fie să cumpere bonuri de trezorerie, scăderea ratelor dobânzilor la împrumuturi acordate băncilor, fie reducerea rezervelor minime obligatorii. Toate aceste acțiuni măresc oferta de bani și duc la scăderea ratelor dobânzilor.Aceasta creează stimulente pentru bănci pentru a împrumuta și pentru a împrumuta întreprinderile. Extinderea afacerilor finanțate prin datorii afectează în mod pozitiv cheltuielile și investițiile consumatorilor prin angajare. Expansiunea

politica monetară face, de asemenea, de obicei, un consum mai atractiv față de economii. Exportatorii beneficiază de inflație, deoarece produsele lor devin relativ mai ieftine pentru consumatorii din alte economii. Politica monetară contracțională este pusă în aplicare pentru a opri rata inflației în mod excepțional sau pentru a normaliza efectele politicii expansioniste. Înăsprirea ofertei de bani descurajează expansiunea afacerilor și cheltuielile consumatorilor și are un impact negativ asupra exportatorilor, reducând cererea agregată.