Care sunt câteva modele comune pe care practicanții le folosesc în analiza cantitativă a derivatelor de capitaluri proprii?

Meghido II - Noua Eră - subtitrare în limba Română + hrvatski (Decembrie 2024)

Meghido II - Noua Eră - subtitrare în limba Română + hrvatski (Decembrie 2024)
Care sunt câteva modele comune pe care practicanții le folosesc în analiza cantitativă a derivatelor de capitaluri proprii?

Cuprins:

Anonim
a:

Două dintre cele mai comune modele de stabilire a prețurilor derivate ale acțiunilor sunt modelul Black-Scholes și modelul binomial de stabilire a opțiunilor. Instrumentele derivate pe acțiuni sunt, de asemenea, cunoscute ca opțiuni. Prețul opțiunilor este de o importanță vitală pentru cei care le comercializează.

Modelul Black-Scholes

Modelul Black-Scholes este cel mai utilizat model utilizat în analiza și stabilirea prețurilor instrumentelor financiare derivate din acțiuni. Modelul a fost publicat pentru prima oară în 1973. Fischer Black și Myron Scholes au primit premiul Nobel pentru economie în 1997 pentru munca lor pe acest model.

Elementele de intrare pentru modelul Black-Scholes sunt prețul curent al stocului de bază, prețul de opțiune al opțiunii, perioada până la expirarea opțiunii, rata dobânzii fără risc și volatilitatea implicită din stocul de bază.

În timp ce modelul Black-Scholes este bine cunoscut în comunitatea financiară, acesta are anumite limitări în ipotezele pe care le face, cum ar fi aplicabil doar opțiunilor în stil european și presupunând distribuiri normale ale randamentelor care stau la baza acestora. Opțiunile europene pot fi exercitate numai la datele lor de expirare, în timp ce opțiunile americane pot fi exercitate până la expirare. Opțiunile americane sunt utilizate pentru acțiuni individuale, în timp ce opțiunile europene sunt utilizate numai pentru opțiunile index. Au fost create și alte modele de prețuri care pot face față opțiunilor americane.

Model de preț opțional binomic

Al doilea model cel mai comun este modelul binomial de stabilire a prețurilor. Acest model utilizează o funcție iterativă pentru a determina evaluarea opțiunii la noduri diferite sau puncte în timp între data evaluării și data expirării.

Acest model are o abordare neutră din punctul de vedere al riscului pentru stabilirea prețului opțiunii, presupunând că prețul stocului de bază poate merge numai în sus sau în jos la fiecare nod din proces. Modelul binomial are avantaje distincte față de modelul Black-Scholes; acesta poate fi folosit pentru opțiunile americane și este mult mai simplu de calculat.