a:

Există o serie de factori care influențează determinarea unui raport de capital de lucru bun, un raport de lichiditate principal care măsoară relația dintre activele și pasivele unei companii.

Rata capitalului de lucru este o metrică de bază a lichidității. Acesta intenționează să indice cât de capabilă este o companie să-și îndeplinească obligațiile financiare actuale și este o măsură a solvabilității financiare de bază a unei companii. Raportul este calculat prin împărțirea activelor curente la datorii curente. În ceea ce privește situațiile financiare, cifra care apare în linia de jos a bilanțului unei societăți. Se mai numește și raportul actual. În general, o rată a capitalului de lucru mai mică de 1 este luată ca o indicație a problemelor potențiale viitoare de lichiditate, în timp ce un raport de 1,5 până la 2,0 este interpretat ca indicând o companie pe un teren financiar solid în termeni de lichiditate. O rată din ce în ce mai mare de peste 2 nu este în mod necesar considerată mai bună; un raport substanțial mai ridicat poate indica faptul că o companie nu se străduiește să-și folosească activele pentru a genera venituri maxime. Un raport de capital de lucru disproporționat de mare se reflectă într-un raport nefavorabil privind rentabilitatea activelor (ROA), unul dintre principalii indicatori de rentabilitate utilizați pentru evaluarea companiilor.

Lichiditatea este importantă pentru orice companie. Dacă o companie nu își poate îndeplini obligațiile financiare, atunci există un pericol serios de faliment, indiferent de gradul de dezvoltare a perspectivelor sale de creștere viitoare. Cu toate acestea, rata capitalului de lucru nu reprezintă o indicație cu adevărat exactă a poziției de lichiditate a unei companii. Acesta reflectă pur și simplu rezultatul net al lichidării totale a activelor pentru a-și satisface obligațiile, un eveniment care se întâmplă foarte rar în lumea afacerilor. Nu reflectă finanțarea suplimentară accesibilă pe care o companie o poate avea, cum ar fi liniile de credit existente neutilizate. În mod tradițional, companiile nu accesează linii de credit pentru mai mult bani decât ar fi necesare; acest lucru ar presupune costuri inutile ale dobânzilor, dar operând pe o asemenea bază ar putea determina raportul capitalului de lucru să apară anormal de scăzut. Cu toate acestea, compararea nivelurilor de capital de lucru în timp poate cel puțin să servească drept indicator potențial de avertizare rapidă potrivit căreia o companie poate avea probleme în ceea ce privește colectarea în timp util a creanțelor care, dacă nu sunt abordate, ar putea conduce la o criză de lichiditate viitoare.

O măsură alternativă care poate oferi o indicare mai solidă a solvabilității financiare a unei companii este ciclul de conversie a numerarului sau ciclul de funcționare. Ciclul de conversie a numerarului furnizează informații importante cu privire la cât de repede, în medie, o companie transformă inventarul și transformă inventarul în creanțe plătite.Întrucât ritmul lent de fluctuație a stocurilor sau rate lentă de colectare a creanțelor sunt adesea în centrul problemelor privind fluxul de trezorerie sau de lichiditate, ciclul de conversie a numerarului poate oferi o indicație mai precisă a problemelor potențiale de lichiditate decât rata capitalului circulant. Rata capitalului de lucru rămâne o măsură importantă de bază a relației actuale dintre active și pasive.