a:

În fiecare lună, Biroul de Statistică a Muncii (BLS), o divizie a Departamentului Muncii al SUA, anunță rata șomajului pentru Statele Unite. Acest număr încearcă să măsoare procentul de americani din forța de muncă care sunt în prezent fără locuri de muncă. Este unul dintre cei mai urmăriți indicatori economici ai economiștilor, companiilor și investitorilor, toți utilizându-l pentru a măsura sănătatea economiei Statelor Unite și pentru a lua decizii de investiții sau de afaceri. În timp ce rata șomajului este o măsură utilă, ea este înmulțită de mai multe deficiențe care îi subminează capacitatea de a reflecta cu acuratețe sănătatea pieței muncii din S.U.A.

Calculul ratei șomajului

Metoda folosită de BLS pentru a calcula rata șomajului este simplă și simplă. Mai mult de 60 000 de gospodării, care sunt selectate aleatoriu pentru a aproxima populația mai mare, sunt chestionate în fiecare lună. În desfășurarea acestui sondaj, BLS încearcă să determine două lucruri. În primul rând, vrea să izoleze pe cei care sunt considerați efectiv pe piața forței de muncă, ceea ce înseamnă că au locuri de muncă sau caută în mod activ locuri de muncă. Doar acești oameni sunt luați în considerare când se calculează rata șomajului. Ceilalți, adică cei care nu au un loc de muncă și nu caută în mod activ locuri de muncă, sunt clasificați ca nu în forța de muncă. Acești oameni, deși șomeri, nu țin cont de rata șomajului.

Cel de-al doilea lucru pe care BLS vrea să știe este, din membrii anchetei de pe piața forței de muncă, ce procentaj are în prezent locuri de muncă și ce procentaj nu. Procentul persoanelor care nu reprezintă rata șomajului. Prin urmare, dacă ancheta pentru o anumită lună include 100 000 de persoane, dintre care 80 000 sunt considerate pe piața forței de muncă și 75 000 dintre cei din forța de muncă au locuri de muncă, atunci numărul șomerilor oficial de muncă este de 5 000 din 80, 000 sau 6. 25%. Aceasta este, așadar, rata șomajului pentru luna respectivă.

Scurt istoric în calculul BLS

Cea mai mare neajuns în modul în care BLS calculează rata șomajului se referă la cei 20 000 de persoane considerate a fi în afara forței de muncă. Ipoteza fundamentală prin faptul că nu le numărăm pe acești oameni este că nu au un loc de muncă pentru că, dintr-un motiv sau altul, nu-i doresc. Cu toate acestea, cercetările ulterioare contravin acestei ipoteze. Studiile arată că mulți oameni considerați de BLS ca nefiind în forța de muncă își doresc de fapt locuri de muncă; ei au renunțat pur și simplu în căutarea datorită unei lipsuri prelungite de succes găsindu-le. Prin urmare, rata șomajului subestimează numărul de persoane care doresc să lucreze, dar nu sunt angajate.

Un alt neajuns al metodei este că nu reușește să se facă distincția între lucrătorii cu fracțiune de normă și cei cu normă întreagă. Mulți dintre cei numărați ca angajați de BLS sunt muncitori cu fracțiune de normă care doresc să lucreze cu normă întreagă. Lucrările cu timp parțial oferă rareori beneficii sau chiar venituri suficiente pentru acoperirea cheltuielilor de trai. Prin urmare, o forță de muncă care cuprinde un număr mare de lucrători cu fracțiune de normă nu poate fi considerată sănătoasă. Din păcate, rata șomajului raportată de BLS nu reușește să țină cont de acest lucru și, adesea, raportează un număr care conferă ocuparea integrală a forței de muncă atunci când, în realitate, mulți dintre cei numărați ca angajați s-au stabilit doar pentru a lucra cu fracțiune de normă.