a:

Prima propunere oficială a teoriei segmentării pieței (MST) a apărut în JM Culbertson "Structura pe termen a dobânzilor", articol din Jurnalul trimestrial al economiei din 1957. MST prevede că piețele pentru obligațiuni cu scadențe variabile sunt separate și segmentate, astfel încât ratele dobânzilor pe termen scurt și lung să nu aibă un impact direct.

MST este una dintre numeroasele teorii concurente care explică natura și cauzele curbelor de randament; alte teorii includ teoria primei de lichiditate și teoria așteptărilor pure.

Ipotezele teoriei segmentării pieței

Susținătorii MST consideră că cei mai influenți actori de pe piața obligațiunilor, cum ar fi băncile comerciale, companiile de asigurări și trusturile de investiții, domină diferite durate de maturitate. Băncile se concentrează în principal pe obligațiuni pe termen scurt din motive de lichiditate, în timp ce societățile de asigurare și trusturile se pot ocupa de obligațiuni pe termen lung.

MST presupune, de asemenea, că investitorii au nevoi de investiții predeterminate și relativ fixe înainte de a intra pe piețele de capital. Este posibil ca investitorii cu nevoi mai mari de lichiditate să nu treacă de la titluri de valoare pe termen scurt sau lung, chiar dacă rentabilitatea titlurilor pe termen lung este mai mare.

Preferința privind riscul și preferința de lichiditate în MST

Teoriile alternative, cum ar fi LPT și PET, echivalează cu importanța preferinței de lichiditate și a aversiunii față de risc a emitenților și a creditorilor. MST propune ca debitorii de pe piața obligațiunilor să aibă preferințe pentru titlurile pe termen mai lung pentru randamentele lor mai mari. Ca urmare, potrivit teoriei, creditorii tind să se unească către un capăt, iar creditorii către un altul. Aceasta multiplică diferențele dintre ratele dobânzilor dintre obligațiunile pe termen scurt și cele pe termen lung.

Oferta și cererea în MST

Potrivit MST, cei mai importanți factori care determină cererea de obligațiuni pe termen scurt sunt prețul obligațiunilor, ratele dobânzilor pe piață, politica guvernamentală, lichiditatea și riscul. Cererea de obligațiuni pe termen scurt ar trebui să fie invers proporțională cu prețul (cererea este descendentă), însă politica monetară poate afecta această relație.

Cererea de obligațiuni pe termen lung este aceeași cu cea a obligațiunilor pe termen scurt. Singurele diferențe de preț pot, așadar, să rezulte din preferințele diferite ale consumatorilor; de exemplu, diferite tipuri de investitori sunt atrași de obligațiuni pe termen lung. În ambele cazuri, aprovizionarea este invers proporțională cu rata dobânzii (aprovizionare înclinată spre înălțime). Excepția pentru aceasta este problema Trezoreriei, care depinde numai de nevoile statului.

Deficiențe ale teoriei segmentării pieței

MST pare să ignore posibilitatea efectelor de substituție pe piața obligațiunilor. Se pare plauzibil ca randamentul obligațiunilor cu o scadență specifică să crească suficient pentru a atrage investitorii să se îndepărteze de obligațiuni cu scadențe diferite, dar MST nu permite acest lucru.

Teoria segmentării pieței este, de asemenea, în afara tradiției ratei dobânzii bazată pe așteptări în economie. Investitorii fac previziuni cu privire la activitatea de piață așteptată și apoi își schimbă strategia pentru a se potrivi acestor așteptări. MST își asumă pur și simplu o lungime predefinită de scadență pentru creditori și pentru debitori pe piața obligațiunilor.