a:

Guvernul federal oferă publicului cumpărător trei categorii de titluri cu venit fix: titluri de stat (obligațiuni T), note de trezorerie și bonuri de trezorerie. Fiecare dintre aceste titluri de valoare este emisă cu toată credința și creditul guvernului S.U.A., fiind utilizate ca instrumente pentru finanțarea operațiunilor pe termen scurt și lung. Obligațiunile de trezorerie, notele și facturile diferă în funcție de durata emiterii lor și de modul în care fiecare plătește interesul investitorilor.

Obligațiunile T au cele mai lungi scadențe ale tuturor titlurilor emise de stat și sunt adesea denumite obligațiuni lungi. Aceste aspecte sunt oferite investitorilor cu termen de 20 sau 30 de ani. În schimbul investițiilor, persoanele care achiziționează obligațiuni T primesc o plată a dobânzii la fiecare șase luni pentru termenii emisiunii de obligațiuni. Deoarece obligațiunile T au cel mai lung timp până la scadență, prețurile lor vor fluctua mai mult decât notele T sau T-bills. Această scadență îndelungată se corelează, de asemenea, cu creșterea ratelor dobânzii pentru investitori.

Notele T sunt emise cu scadențe mai scurte decât obligațiunile T, oferite în mod tipic investitorilor cu termeni de 1, 5, 7 sau 10 ani. Dat fiind că data scadenței este mai scurtă, ratele dobânzilor sunt mai scăzute decât cele oferite investitorilor T-bond, dar plățile de dobânzi semestriale apar în continuare. Prețurile la notele T fluctuează mai mult decât titlurile de stat, dar mai puțin decât obligațiunile T, iar emisiunile cu cea mai lungă scadență fluctuează cel mai mult în preț. T-nota de 10 ani este cea mai răspândită obligațiune guvernamentală și este utilizată ca punct de referință pentru bănci și piața de trezorerie în calcularea ratelor ipotecare.

Titlurile de stat se eliberează cu termeni de patru, 13, 26 sau 52 de săptămâni. Ele oferă investitorilor cel mai mic randament al tuturor emisiunilor de obligațiuni guvernamentale. Similar obligațiunilor cu cupon zero, facturile T sunt scoase la licitație investitorilor cu o reducere la par. Diferența dintre valoarea nominală (100 $) și prețul cu discount este ceea ce investitorii văd ca plată a dobânzii.