Situațiile financiare pentru bănci prezintă o altă problemă analitică decât declarațiile pentru companiile de producție și servicii. Ca urmare, analiza situațiilor financiare ale unei bănci necesită o abordare distinctă care să recunoască riscurile unice ale băncii.

Băncile primesc depozite de la deponenți și plătesc dobânzi pentru unele dintre aceste conturi. Ei trec aceste fonduri către debitori și primesc dobândă la împrumuturi. Profiturile lor provin din diferența dintre rata pe care o plătesc pentru fonduri și rata pe care o primesc de la debitori. Această capacitate de a aduna depozite din multe surse care pot fi împrumutate multor debitori diferiți creează fluxul de fonduri inerente sistemului bancar. Prin gestionarea acestui flux de fonduri, băncile generează profituri, acționând ca intermediar al dobânzilor plătite și dobânzilor primite și asumându-și riscurile de a oferi credite.

-> ->

Leverage și Risk

Banca este o afacere cu o pondere ridicată care impune autorităților de reglementare să dicteze niveluri minime de capital pentru a asigura solvabilitatea fiecărei bănci și a sistemului bancar. În Regatul Unit, autoritatea de reglementare primară a băncii ar putea fi Comitetul Federal de Rezervă, Oficiul Controlorului Monedei, Oficiul de Supraveghere a Depozitelor sau oricare dintre cele 50 de organe de stat, în funcție de statutul băncii. În cadrul Comitetului Federal de Rezervă, există 12 raioane cu 12 grupuri diferite de personal de reglementare. Aceste autorități de reglementare se concentrează asupra respectării anumitor cerințe, restricții și orientări, menite să mențină soliditatea și integritatea sistemului bancar.

Fiind una dintre cele mai bine reglementate industrii bancare din lume, investitorii au un anumit nivel de asigurare în soliditatea sistemului bancar. Ca urmare, investitorii își pot concentra eforturile în cea mai mare măsură asupra modului în care o bancă își va desfășura activitatea în diferite medii economice.

Mai jos este o mostră de venituri și un bilanț pentru o bancă mare. Primul lucru pe care trebuie să-l observați este că elementele rând din declarații nu sunt aceleași cu cele tipice ale firmei de producție sau de service. În schimb, există intrări care reprezintă interes dobândit sau cheltuiți, precum și depozite și împrumuturi.

Figura 2: Bilanțul

În calitate de intermediari financiari, băncile își asumă două tipuri primare de risc, deoarece gestionează fluxul de bani prin intermediul activității lor. Riscul ratei dobânzii este gestionarea spread-ului dintre dobânzile plătite pentru depozite și cele primite la împrumuturi în timp. Riscul de creditare este probabilitatea ca un împrumutat să nu primească un împrumut sau un contract de leasing, determinând pierderea de către bancă a oricărui interes potențial câștigat, precum și principalul care a fost împrumutat împrumutatului. Ca investitori, acestea sunt elementele principale care trebuie înțelese atunci când analizăm situația financiară a băncii.

Riscul de rată a dobânzii

Activitatea principală a unei bănci este gestionarea spread-ului între depozite (datorii, împrumuturi și active). Practic, atunci când dobânda pe care o bancă o câștigă din împrumuturi este mai mare decât dobânda pe care trebuie să o plătească pentru depozite, aceasta generează o rată a dobânzii pozitivă sau un venit net din dobânzi. Mărimea acestei răspândiri este un factor determinant al profitului generat de o bancă. Acest risc al ratei dobânzii este determinat în primul rând de forma curbei randamentelor.

În consecință, veniturile nete din dobânzi vor varia, datorită diferențelor în calendarul modificărilor de angajamente și al schimbării ratelor și curbelor de randament. Modificările nivelului general al ratelor dobânzilor de pe piață pot, de asemenea, să determine schimbări în volumul și mixul produselor bilanțiere ale băncii. De exemplu, atunci când activitatea economică continuă să se extindă, în timp ce ratele dobânzilor cresc, cererea de împrumuturi comerciale poate crește, în timp ce creșterea creditelor ipotecare și plățile în avans se restrânge lent.

Băncile, în cursul normal al activității, își asumă riscul financiar prin acordarea de împrumuturi la rate ale dobânzii care diferă de ratele plătite pentru depozite. Depozitele au adesea scadențe mai scurte decât împrumuturile și se adaptează ratelor curente ale pieței mai repede decât împrumuturile. Rezultatul este o neconcordanță a bilanțului între active (împrumuturi) și pasive (depozite). O curbă ascendentă a randamentelor este favorabilă unei bănci, majoritatea depozitelor sale fiind pe termen scurt, iar împrumuturile lor sunt mai lungi. Această nepotrivire a maturității generează veniturile nete din dobânzi ale băncilor. Atunci când curba randamentului se aplatizează, această neconcordanță determină diminuarea venitului net din dobânzi.

Un bilanț bancar

Tabelul de mai jos conectează bilanțul băncii cu contul de profit și pierdere și afișează randamentul generat de activele câștigate și depozitele cu dobândă. Cele mai multe bănci oferă acest tip de tabel în rapoartele anuale. Tabelul următor reprezintă aceeași bancă ca în exemplele anterioare:

Figura 3: Soldul mediu și rata dobânzii

În primul rând, bilanțul este un sold mediu pentru elementul rând, mai degrabă decât soldul la sfârșit a perioadei. Soldurile medii oferă un cadru analitic mai bun pentru a ajuta la înțelegerea performanței financiare a băncii. Observați că pentru fiecare element de sold mediu există un venit corespunzător din punct de vedere al dobânzii sau element de cheltuială și randamentul mediu pentru perioada de timp. De asemenea, aceasta demonstrează impactul pe care îl poate avea o curbă de aplatizare a randamentului asupra venitului net din dobânzi al unei bănci.

Cel mai bun loc pentru a începe este cu elementul rând de venituri nete din dobânzi. Banca a înregistrat venituri nete din dobânzi, chiar dacă a înregistrat solduri medii. Pentru a vă ajuta să înțelegeți modul în care a avut loc acest lucru, analizați randamentul obținut din totalul veniturilor obținute. Pentru perioada curentă, este de fapt mai mare decât perioada anterioară. Apoi examinați randamentul activelor cu dobândă. Este în mod substanțial mai mare în perioada curentă, generând cheltuieli mai mari generate de generarea de dobânzi. Această discrepanță în performanța băncii se datorează aplatizării curbei randamentelor.

Pe măsură ce curba randamentului se aplatizează, rata dobânzii pe care banca o plătește pentru depozitele pe termen scurt tinde să crească mai repede decât ratele pe care le poate câștiga din împrumuturile sale. Acest lucru determină restrângerea liniei de venituri nete de dobândă, după cum se arată mai sus. Un mod în care băncile încearcă să depășească impactul aplatizării curbei randamentelor este creșterea tarifelor pe care le percep pentru servicii. Deoarece aceste taxe devin o parte mai mare din venitul băncii, aceasta devine mai puțin dependentă de venitul net din dobânzi pentru a conduce câștigurile.

Modificările nivelului general al ratelor dobânzilor pot afecta volumul anumitor tipuri de activități bancare care generează venituri din taxe. De exemplu, volumul de origine a creditelor ipotecare rezidențiale scade, de regulă, pe măsură ce ratele dobânzilor cresc, ceea ce duce la scăderea comisioanelor de origine. Spre deosebire de acestea, băncile de întreținere a creditelor ipotecare se confruntă adesea cu plăți anticipate mai lent, atunci când ratele sunt în creștere, deoarece debitorii sunt mai puțin probabil să refinanțeze. Drept urmare, veniturile din taxe și valoarea economică asociată care rezultă din activitățile legate de serviciile de întreținere ipotecară pot crește sau rămân stabile în perioadele cu rate ale dobânzii moderat de creștere.

Atunci când analizați o bancă, ar trebui să luați în considerare și modul în care riscul ratei dobânzii ar putea acționa împreună cu alte riscuri cu care se confruntă banca. De exemplu, într-un mediu cu rata în creștere, este posibil ca clienții de împrumut să nu poată plăti dobânzi din cauza creșterii mărimii plății sau a reducerii câștigurilor. Rezultatul va fi un nivel mai ridicat al creditelor problematice. O creștere a ratelor dobânzilor expune o bancă cu o concentrație semnificativă în împrumuturile cu rată ajustabilă la riscul de credit. Pentru o bancă care este finanțată preponderent cu datorii pe termen scurt, o creștere a ratelor poate duce la scăderea venitului net din dobânzi, în același timp în care problemele legate de calitatea creditului sunt în creștere.

Riscul de credit

Riscul de credit este cel mai simplu definit ca potențialul unui împrumutat sau contrapărții băncii de a nu reuși să își îndeplinească obligațiile în conformitate cu termenii conveniți. Când se întâmplă acest lucru, banca va avea o pierdere a unora sau a întregului credit acordat clientului său. Pentru a absorbi aceste pierderi, băncile mențin o indemnizație pentru pierderile din împrumuturi și leasing.

În esență, această alocație poate fi privită ca un fond de capital special rezervat pentru a absorbi pierderile estimate la împrumuturi. Această indemnizație ar trebui menținută la un nivel adecvat pentru a absorbi valoarea estimată a pierderilor probabile din portofoliul de credite al instituției.

Pierderile reale sunt scoase din contul de bilanț "indemnizație" pentru pierderile din împrumuturi și leasing. Alocația pentru pierderile din împrumuturi și în leasing este reaplicată prin poziția "provizion" pentru pierderile din împrumuturi. Figura 4 arată cum se efectuează acest calcul pentru banca analizată.

Figura 4: Pierderi de împrumut

Investitorii ar trebui să ia în considerare câteva puncte din Figura 4. În primul rând, amortizările reale au fost mai mari decât gestionarea sumelor incluse în provizionul pentru pierderi din împrumuturi. Deși acest lucru nu este neapărat o problemă, este suspect, deoarece aplatizarea curbei randamentelor a cauzat probabil o încetinire a economiei și a exercitat presiuni asupra debitorilor marginali.

Ajungerea la provizionul pentru pierderile din împrumut implică un grad înalt de apreciere, reprezentând cea mai bună evaluare a conducerii cu privire la pierderea adecvată a rezervelor. Deoarece este o hotărâre a conducerii, provizionul pentru pierderile din împrumuturi poate fi folosit pentru a gestiona câștigurile băncii. Privind contul de profit și pierdere al acestei bănci, aceasta arată că a avut venituri nete mai mici datorate în primul rând dobânzilor mai mari plătite pentru datoriile purtătoare de dobândă. Creșterea provizioanelor pentru pierderi la credite a fost de 1,8%, în timp ce pierderile reale din credite au fost semnificativ mai mari. Dacă managementul băncii ar fi corespuns pierderilor efective, ar fi avut un venit net care era de 983 $ mai puțin (sau $ 1, 772).

Un investitor ar trebui să fie preocupat de faptul că această bancă nu își rezervă capital suficient pentru a acoperi viitoarele pierderi din împrumuturi și leasing. De asemenea, se pare că această bancă încearcă să-și gestioneze venitul net. Pierderile considerabil mai mari ale împrumuturilor și ale chiriilor ar duce la scăderea contului lor de credite și de leasing până în momentul în care această bancă ar trebui să crească provizioanele viitoare pentru pierderile din împrumuturi din contul de profit și pierdere. Aceasta ar putea determina banca să raporteze o pierdere a venitului. În plus, autoritățile de reglementare ar putea plasa banca într-o listă de supraveghere și, eventual, ar trebui să solicite acțiuni corective suplimentare, cum ar fi emiterea de capital suplimentar. Nici una dintre aceste situații nu aduce beneficii investitorilor.

În general, o analiză atentă a situațiilor financiare ale unei bănci poate evidenția factorii cheie care ar trebui luați în considerare înainte de a lua o decizie comercială sau de investire. Investitorii trebuie să aibă o bună înțelegere a ciclului de afaceri și a curbei randamentului; ambele au un impact major asupra performanței economice a băncilor.