Cum se creează un portofoliu de paritate de risc

Cum se creaza arhiva Portofoliu TIMSS (Noiembrie 2024)

Cum se creaza arhiva Portofoliu TIMSS (Noiembrie 2024)
Cum se creează un portofoliu de paritate de risc

Cuprins:

Anonim

Abordarea privind paritatea de risc pentru construcția portofoliului vizează alocarea capitalului într-un portofoliu bazat pe o bază ponderată la risc. Alocarea de active este procesul prin care un investitor împarte capitalul într-un portofoliu între diferite tipuri de active. Alocarea tradițională a portofoliului este de 60% pentru acțiuni și 40% pentru obligațiuni. Cu toate acestea, această alocare nu funcționează bine în timpul tragerilor de pe piața de valori și a instabilității economice. Abordarea privind paritatea de risc încearcă să evite riscurile și tendințele diversificării tradiționale a portofoliului. Aceasta permite construirea unui portofoliu optim în funcție de volatilitatea activelor incluse în portofoliu.

- <->

Alocarea tradițională a activelor

Înțelepciunea tradițională este de a aloca 60% din portofoliu acțiunilor și 40% obligațiunilor și altor instrumente cu venit fix. O altă maximă comună este scăderea vârstei unui investitor de la 100 pentru a determina procentajul care ar trebui alocat obligațiunilor. Deși acest lucru va crea cu siguranță un portofoliu mai diversificat decât dacă dispune doar de acțiuni sau de obligațiuni, acesta nu reușește să reziste la volatilitate și recesiuni economice.

Cu această alocare tradițională a portofoliului, acțiunile reprezintă 90% din riscul portofoliului. Din punct de vedere istoric, acțiunile au avut de trei ori volatilitatea titlurilor cu venit fix. Volatilitatea de capital mai mare depășește beneficiile diversificării obligațiunilor. Alocarea tradițională a portofoliului nu sa îmbunătățit bine în timpul crizei financiare din 2008, deoarece acțiunile au scăzut dramatic în timpul volatilității sporite a perioadei. Paritatea de risc evită această concentrare de risc în acțiuni.

-

Linia de securitate a pieței

Teoria alocării parității de risc este axată pe sprijinirea investitorilor în crearea portofoliilor care sunt suficient de diversificate, dar care încă pot să obțină profituri semnificative. Paritatea de risc folosește conceptul liniei de piață a securității ca parte a abordării sale.

Linia de piață a securității reprezintă o reprezentare grafică a relației dintre risc și randamentul unui activ. Este utilizat în metoda de stabilire a prețurilor activelor de capital (CAPM). Panta liniei este determinată de beta-ul pieței. Linia se înclină în sus. Cu cât este mai mare posibilitatea returnării unui activ, cu atât este mai mare riscul asociat activului respectiv.

Există o ipoteză construită că panta liniei pieței valorilor mobiliare este constantă. Panta constantă poate să nu fie exactă. Pentru alocarea tradițională de 60/40, investitorii trebuie să-și asume un risc mai mare pentru a obține profituri acceptabile. Beneficiile diversificării sunt limitate, deoarece acțiunile mai riscante sunt adăugate în portofoliu. Paritatea de risc rezolvă această problemă prin utilizarea efectului de levier pentru a egaliza volumul de volatilitate și risc în diferitele active din portofoliu.

Utilizarea efectului de levier

Paritatea de risc folosește efectul de levier pentru a reduce și diversifica riscul de capital într-un portofoliu, ținând totodată seama de performanța pe termen lung. Utilizarea prudentă a efectului de levier în activele lichide poate reduce singura volatilitatea acțiunilor. Paritatea de risc urmărește rentabilitatea echi valentă pentru portofoliile cu risc redus.

De exemplu, un portofoliu cu o alocare de 100% pentru acțiuni prezintă un risc de 15%. Să presupunem un portofoliu care utilizează pârghie moderată de aproximativ 2 ori mai mare decât capitalul dintr-un portofoliu, cu 35% alocat acțiunilor și 65% obligațiunilor. Acest portofoliu are aceeași rentabilitate așteptată ca portofoliul nealigibil, dar cu un risc anual de numai 12,7%. Aceasta reprezintă o reducere cu 15% a valorii riscului.

Utilizarea efectului de levier poate fi aplicată în continuare portofoliilor care conțin alte active. Cheia este că activele din portofoliu nu au o corelație perfectă. Leverage-ul este utilizat pentru a distribui riscul în mod egal între toate clasele de active incluse în portofoliu. Folosirea efectului de pârghie mărește în mod esențial diversificarea portofoliului. Acest lucru reduce riscul general al portofoliului, dar permite în același timp reveniri substanțiale.

Rolul corelării

Corelația este un concept important în construirea unui portofoliu de paritate de risc. Corelația este o măsură statistică a modului în care două prețuri ale activelor se mișcă unul față de celălalt. Măsura unui coeficient de corelație este o măsură între -1 și +1. O corelație de -1 reprezintă o relație inversă perfectă între două prețuri ale activelor. Astfel, atunci când un activ crește, celălalt activ va scădea tot timpul. O corelație de +1 indică o relație liniară perfectă între cele două prețuri ale activelor. Ambele bunuri se vor deplasa în aceeași direcție cu aceeași magnitudine. Astfel, atunci când un activ crește cu 5%, celălalt activ va crește cu aceeași sumă. O corelație de 0 indică faptul că nu există o relație statistică între prețurile activelor.

În general, corelațiile pozitive și negative sunt dificil de găsit în finanțe. Totuși, inclusiv activele care au corelații negative între ele, îmbunătățesc diversitatea unui portofoliu. Calculele de corelație se bazează pe date istorice; nu există nicio garanție că aceste corelații vor continua în viitor. Aceasta este una dintre principalele critici atât ale teoriei portofoliului modern (MPT), cât și ale parității de risc.

Cerința și gestionarea reechilibrării

Utilizarea efectului de levier într-o abordare a parității de risc necesită reechilibrarea activelor în mod regulat. Este posibil ca investițiile cu efect de levier să fie echilibrate pentru a menține expunerea de volatilitate pentru fiecare nivel al clasei de active. Strategiile de paritate a riscului pot utiliza instrumente derivate, astfel încât aceste poziții necesită o gestionare activă.

Spre deosebire de acțiunile, clasele de active, cum ar fi mărfurile și alte instrumente financiare derivate, necesită o atenție mai mare. Pot exista apeluri în marjă care necesită lichidități pentru a menține o poziție. Investitorii ar putea, de asemenea, să treacă la poziții într-o lună diferită decât să dețină contracte până la expirare. Acest lucru necesită gestionarea activă a acestor poziții, precum și numerarul în portofoliu pentru a acoperi toate apelurile în marjă.Există, de asemenea, un grad mai ridicat de risc atunci când se utilizează efectul de levier, inclusiv riscul de neplată a contrapartidei.

Asemănări cu teoria portofoliilor moderne

MPT și abordarea parității de risc au multe în comun. Conform MPT, riscul total al oricărui portofoliu este mai mic decât valoarea riscului pentru fiecare clasă de active dacă clasele de active nu au o corelație perfectă. MPT încearcă în mod similar să construiască un portofoliu de-a lungul frontierei eficiente prin includerea de active diversificate pe baza corelațiilor. Atât MPT, cât și abordarea parității de risc analizează corelația istorică dintre diferitele clase de active din construcția portofoliului. Creșterea diversificării poate reduce riscul general al portofoliului.