a:

În domeniul finanțelor, gestionarea lichidității are una din cele două forme bazate pe definiția lichidității. Un tip de lichiditate se referă la capacitatea de a tranzacționa un activ, cum ar fi un stoc sau o obligațiune, la prețul său curent. Cealaltă definiție a lichidității se aplică marilor organizații, cum ar fi instituțiile financiare. Băncile sunt adesea evaluate pe baza lichidității lor sau a capacității lor de a respecta obligațiile în numerar și garanții fără a suferi pierderi substanțiale. În ambele cazuri, gestionarea lichidităților descrie efortul investitorilor sau managerilor de a reduce expunerea la riscul de lichiditate.

AD:

Managementul lichidității în afaceri

Investitorii, creditorii și managerii se uită la situațiile financiare ale unei companii, folosind rapoarte de măsurare a lichidității pentru a evalua riscul de lichiditate. Acest lucru se face de obicei prin compararea activelor lichide și a datoriilor pe termen scurt. Companiile care sunt supra-îndatorate trebuie să ia măsuri pentru a reduce diferența dintre banii lor în mână și obligațiile lor datoriei.

Toate companiile și guvernele care au obligații de îndatorare se confruntă cu riscul de lichiditate, dar lichiditatea băncilor majore este analizată în special. Aceste organizații sunt supuse testelor de reglementare și de stres severe pentru a evalua gestionarea lichidităților, deoarece sunt considerate instituții vitale din punct de vedere economic. Aici, managementul riscului de lichiditate utilizează tehnici contabile pentru a evalua nevoia de numerar sau de garanție pentru îndeplinirea obligațiilor financiare.

Managementul lichidității în investiții

Investitorii folosesc în continuare rapoarte de lichiditate pentru a evalua valoarea acțiunilor sau a obligațiunilor unei societăți, dar aceștia au grijă și de un alt tip de gestionare a lichidităților. Cei care tranzacționează active pe piața bursieră nu pot cumpăra sau vinde vreun activ în orice moment; cumpărătorii au nevoie de un vânzător, iar vânzătorii au nevoie de un cumpărător.

Atunci când un cumpărător nu poate găsi un vânzător la prețul curent, el sau ea trebuie să ridice de obicei oferta sa pentru a atrage pe cineva să se despartă de activ. Opusul este valabil pentru vânzătorii care trebuie să-și reducă prețurile de a solicita cumpărătorilor. Activele care nu pot fi schimbate la un preț curent sunt considerate nelichide.

Investitorii și comercianții gestionează riscul de lichiditate, lăsând prea mult din portofoliul lor pe piețe nelichide. În general, comercianții cu volum mare doresc în special piețe lichide, cum ar fi piața valutară valutară.